Durerea este un simptom tratabil. Scopul tratamentului durerii este îmbunătățirea funcţionării, permiţând individului să lucreze, să meargă la școală sau să participe la alte activități zilnice. Durerea acută este de fapt, un semnal de alarmă al organismului, menit să-i permită oprirea unei activități distructive, facilitând procesul regenerator. Durerea acută rezultă ân cea mai mare parte din boala, inflamaţia sau lezarea ţesuturilor. Acest tip de durere apare în general brusc si poate fi însoţit de anxietate sau stres emoţional. Cauza durerii acute poate fi de regulă diagnosticată și tratată iar durerea este auto-limitativă. În unele cazuri ea poate deveni cronică. Serveşte ca o avertizare privind o boală ori o ameninţare pentru organism. Durerea cronică este larg privită ca reprezentând boala însăși. Ea poate fi mult înrăutățită de către factorii de mediu și cei psihologici. Durerea cronică persistă o perioadă de timp mai lungă decât durerea acută și este rezistentă la majoritatea tratamentelor medicale. Poate cauza adesea probleme grave pentru pacient. Semnalele dureroase rămân active în sistemul nervos timp de săptămâni, luni sau ani.
Efectele fizice includ: tensiunea musculară, mobilitatea limitată, lipsa de energie și schimbări în pofta de mâncare.
Efectele emoţionale include: depresie, supărare, anxietate si teama de reîmbolnăvire. Acuzele frecvente de durere cronică includ:
cefalee
durerea dorso – lombară
durerea artritică
durerea neurogenă
durerea psihogenă.
Lupta împotriva durerii cronice se realizeaza prin intermediul recuperării active a pacientului, mobilizării precoce și cu ajutorul unui stil de viata sănătos. Programul de recuperare activă a pacientului este constituit din totalitatea procedeelor care ajută la recuperarea fizică și psihică a pacienţilor care suferă de diferite afecţiuni. Recuperarea trebuie instituită cât mai curând posibil, pentru a asigura desfăşurarea unei vieţi normale. Metodele de recuperare diferă de la o persoană la alta, însă au acelaşi scop: dobândirea unui status funcţional care să ofere independență si ajutor minim din partea celorlalte persoane, acomodarea fizică și psihică a persoanei cu schimbările determinate de boală, integrarea corespunzătoare în familie si comunitate. Recuperarea iniţială variază de la un pacient la altul, în funcție de mai mulți factori și de afecţiunea de care a suferit, vârsta pacientului și
bolile asociate. Recuperarea necesită multă răbdare și sprijin din partea personalului sanitar precum și a familiei și prietenilor. Recuperarea iniţiala continuă și după externarea sau transferul pacientului.
Programul de recuperare include:
o serie de exerciţii fizice
tratament medicamentos la nevoie
consiliere psihologică
încurajarea activităţilor social
participarea în diferite programe educaţionale
stil de viață sănătos
încurajarea unor activități care îi pot oferii independența necesară desfașurării unei vieţi normale.
Mobilizarea precoce și reabilitarea post operatorie. Kinetoterapia este terapia prin mişcare. Mişcarea poate fi fie activă – făcuta de pacient, liber și, bineînţeles, stă la baza întregii noastre existențe. Caracteristica acestei tehnici este mişcarea voluntară, comandată, ce se realizează prin contracţie musculară și prin consum energetic. În mişcarea activă voluntară contracţia este izotonă, dinamică, muşchiul modificându-și lungimea, capetele de inserţie apropiindu-se sau depărtându-se și realizând deplasarea segmentului. Această tehnică este reprezentată de tipul de mişcare fiziologică a segmentului luat în considerare. Se foloseşte pentru recuperare medicală și constă, pe lângă efectuarea unor exerciţii, într-un ansamblu de tehnici și metode aplicate în funcţie de fiecare persoană și afecţiunea pe care o prezintă. Kinetoterapia face parte din medicina fizică și studiază mecanismele neuromusculare și articulare care ii asigură omului activităţile motrice normale. Are la bază mişcarea efectuată prin programe de recuperare medicală bine structurate, ce au ca scop refacerea unor funcţii diminuate. Principalele obiective ale tratamentului kinetoterapeutic sunt următoarele:
relaxarea
corectarea posturii și a liniamentului corporal
creşterea mobilităţii articulare
creşterea forţei musculare
creşterea rezistentei muscular
creşterea coordonării, controlului si echilibrului
corectarea deficitului respirator
antrenamentul la effort
reeducarea sensibilităţii
Recuperarea medicală este un domeniu de activitate multidisciplinar, cointeresând diverse specialități medicale, care au legătură cu refacerea sau ameliorarea stării de sănătate a unui individ, în diferite momente ale evenimentului morbid. Recuperarea postoperatorie își propune ca obiectiv principal reducerea deficitului funcţional, pentru a permite pacientului recâştigarea maximei independente. Recuperarea este necesară pentru a preveni instalarea sau permanentizarea deficitului funcţional, precum și pentru a minimaliza consecinţele acestuia asupra independenței funcţionale și calităţii vieţii. Pentru optimizarea rezultatelor reeducării funcţionale este necesară implicarea activă a pacientului și a aparţinătorilor acestuia în desfăşurarea activităţii de recuperare post-operatorie. După orice operaţie este nevoie de recuperare medicală, fie că aceasta este pe
un timp scurt ca și durată, până la vindecarea completă, fie se poate prelungi, iar uneori fiind necesar să se aplice pe toată durata vieţii, sau pe toată durata deficitului motor . Un mijloc terapeutic de bază al recuperării post – operatorii îl reprezintă terapia prin miscare – kinetoterapia. Kinetoterapia se adresează atât leziunilor minore cât și celor majore, care pot fi soldate cu infirmitate definitivă și necesită un timp îndelungat de recuperare. Kinetoterapeutul va explica pacientului exerciţiile admise cât și cele pe care nu are voie sa le facă, precum și riscurile la care se poate supune. Recuperarea se va adresa întregului aparat locomotor. Pe perioada recuperării funcţionale, tonifierea musculară se
continuă prin exerciţii izometrice, izodinamice rezistive, analitic și global, până când forţa de contracţie a muşchilor ajunge la valori normale. Concomitent, se lucrează pentru creşterea amplitudinii mișcărilor articulare, deoarece imobilizarea prelungită, în unele situaţii, face inevitabilă instalarea redorii sau chiar a
unor poziţii vicioase.
Stil de viață sănătos
Stilul de viață sănătos este compus în principal din:
odihna (somnul), odihna activă și managementul stresului ( managementul energiei)
alimentaţia sănătoasa si hidratare
munca si mişcarea
educaţia
natura
factorii naturali
Odihna: 7-9 ore pe zi – cine doarme mai puţin sau mai mult își scurtează viata.
Odihna prin somn, cel mai sănătos somn este noaptea între ora 22:00 – 23:00 până la 06: 00 – 07: 00 dimineaţa
Odihna poate să fie și activă. Odihna activă sau să faci ceva ce te destinde, ce te relaxează, să faci ce-ti place în viață: dans, înot, munca plăcută intensă, mişcare, exerciţiu fizic sau sport intens, cititul unei cărți, ascultarea muzicii, plimbarea cu prietenii prin parc (prin natura), etc.
Alimentaţia sănătoasa: mai puțină mâncare animală, proteină, grăsime animală (lapte, brânza, carne, ouă și derivate din acestea) și mai multă mâncare vegetală cum recomandă din ce în ce mai mulţi doctori nutriționiști.
Hidratarea: 6 – 10 pahare de apă pe zi, de preferat minim 7 – 8 pahare (2 litri) de apă pe zi (apă și NU: cafea, băuturi dulci sau acidulate, sucurile de pe piaţă, de preferat apă plată sau chiar de la robinet– cine își permite poate pune un filtru pe bază de cărbune).
Munca si mişcarea: munca (de preferat intensă) 8 ore pe zi.
Mişcarea intensă în urma căreia să se transpire (mai ales pentru cei care au munca sedentară, muncă de birou, etc.) minim 1 h pe zi sau lucrul în gospodărie, exerciţii fizice, sportul , chiar urcatul scărilor și mersul pe jos minim 30-45 minute pe zi este sănătos . Activități fizice și controlul greutăţii. Managementul stresului (managementul energiei). Să luăm viața aşa cum este, cu bune și mai puţin bune, să nu lăsăm necazurile, stresul să ne doboare altfel sistemul imunitar va scădea și la un om cu sistemul imunitar scăzut vor apărea iminent boli, afecţiuni grave și chiar fatale: obezitate, cancer, diabet, boli cardio vasculare (BCV), atac vascular cerebral.
Educaţia, care include și autoeducaţia, dezvoltarea personală este și ea un factor important care intră în componenta stilului de viață sănătos. Stilul de viață sănătos înseamnă să ne schimbăm modul de a trăi dar și de gândire nesănătos cu un mod de a trăi și de gândire sănătoasă, constructivă, pozitivă.
Prin informare, educare și auto-educare să renunţăm la obiceiurile proaste, nesănătoase și să le înlocuim cu obiceiuri bune, sănătoase pentru noi și pentru cei din jur.